Adauga la favorite | Spune unui prieten
Reclama:
Home Cautare Masini Resurse Intrebari Frecvente Contact
Destinatii

Inchiriere masini in Londra

Una dintre cele mai frumoase metropole ale lumii moderne, vibranta Londra reuseste sa straluceasca in cea mai mohorata vreme iar diversitatea sa este greu de definit in cateva cuvinte.

Londra este capitala Marii Britanii si cel mai mare oras al Europei dar, reuseste sa fie uneori, atat non-Britanic cat si non-European. Este unul dintre cele mai internationale orase ale lumii - imprumutand un pic de aici si un pic de acolo si innoindu-se aproape in fiecare zi. Diversele influente se contopesc pentru a crea ceva nou si unic, astfel incat, de oriunde vii, orasul ti se prezinta fie extrem de primitor, fie foarte diferit.

Totusi, imaginea Londrei este adanc impregnata in istoria si traditiile Angliei. Imaginile clasice ale Palatului Buckingham, Trafalgar Square si Big Ben nu ar putea fi mai englezesti si reprezinta un simbol permanent al fostei maretii a Imperiului Britanic. Daca exista ceva care inglobeaza intregul caracter al Londrei vazuta atat prin ochii localnicilor cat si ai turistilor, atunci acesta se regaseste in metroul Londonez, in tramvaiele si faimoasele autobuze rosii cu doua etaje - ce transporta cu o frenetica vitalitate zilnica cele 3 milioane de locuitori ai orasului.

Dupa cum v-au spus probabil toti, orasul este fara indoiala foarte scump, insa fiecare investitie va fi mai profitabila decat in orice alta parte a lumii. Nici un alt oras din lume nu beneficiaza de asa o abundenta de istorie accesibila si modernitate dinamica. Rezultatul este o metropola fascinanta, capabila sa anime si cel mai istovit vizitator si sa creeze amintiri pentru o viata. Asta este motivul pentru care Londra nu isi va pierde niciodata atractivitatea.

Westminster Abbey - cu mai mult de o mie de ani de istorie, fermecatorul interior Gotic al Westminster Abbey a fost martor la incoronarile, casatoriile si funeraliile familiei regale Britanice. Tot aici se odihnesc cei mai cunoscuti poeti englezi incluzandu-i pe Chaucer, Tennyson si Charles Dickens. Memorialul Soldatului Necunoscut aminteste trecatorului de cei care si-au pierdut viata in multele razboaie purtate de englezi in decursul istoriei. Westminster. Program de vizitare Westminster Abbey: Luni-Vineri 09:15-16:30, Miercuri 09:15-18:00, Sambata 09:30-13:45. Duminica catedrala este deschisa numai pentru ceremoniile religioase. Bilet de intrare: 12 GBP pentru adulti si 9 GBP pentru copii, 28 GBP pentru familii. Telefon: +44(0)20-7654-4900. Metrou: Westminster.

British Museum - ramane cea mai importanta atractie culturala a Angliei. Galeriile sale, pline de averea acumulata de Imperiul Britanic de-a lungul secolelor, se pot lauda ca adapostesc mai multe lucrari de arta si atractii de valoarea internationala decat in tot restul orasului. Intregul complex se desfasoara in jurul splendidei Curti de Onoare (The Great Court) inaugurata de regina in anul 2001. In jurul acestui spatiu larg si acoperit sunt distribuite peste 80 galerii care expun piese inestimabile ale culturii si istoriei universale. Colectiile acopera intregul glob, explorand culturi si societati prin intermediul artefactelor, de la cele casnice si pana la cele legate de razboaie. Great Russell St. Program zilnic 10:00-17:30. Curtea de onoare, Duminica-Miercuri 09:00-18:00, si Joi, Vineri si Sambata 09:00-23:00. Unele galerii precum Mausoleumul lui Halikarnassos sunt deschide doar pentru un timp limitat. Intrare: gratuita. Tel: +44(0)20-7323-8299. Metrou: Holborn, Tottenham Court Rd sau Russell Sq.

British Airways London Eye - este cea mai mare roata de observatie din lume si de la inaugurarea ei in anul 2000 a devenit una dintre cele mai populare atractii ale orasului. Invartindu-se incet intocmai ca o roata a timpului, "the eye" isi ia pasagerii intr-un "zbor" de jumatate de ora in 32 capsule ajungand pana la o inaltime de 137 m deasupra raului Tamisa. Privelistea din cel mai inalt punct este extraordinara, acoperind intregul oras. Thames South Bank. Tel: 0870-500-0600 (din UK). Metrou: Waterloo sau Westminster. Taxa de intrare: GBP15.50 adult; GBP7.75 copil.

Turnul Londrei - pentru prima oara ridicat de William Cuceritorul cu peste 900 de ani in urma, Turnul Londrei s-a dorit a fi resedinta pentru rege si o fortreata pentru apararea Londrei atat de invadatori cat si de luptele interne. De-a lungul timpului, zidurile si fortificatiile au fost extinse ajungand la dimensiunea impresionanta din prezent. Tower Hill. Program de vizitare: Luni-Sambata 09:00-17:30 (Mar-Oct), 09:00-17:00 (Noi-Feb); Duminica/Luni 10:00-17:30 (Mar-Oct), 10h00-17h00 (Noi-Feb). Taxa de intrare: GBP16.50, adulti; GBP9.50, copii. Tel: +44(0)870-756-6060. Metrou: Tower Hill.

Buckingham Palace - in perioada cand este deschis (August si Septembrie), cei mai multi turisti gasesc ca fiind irezistibila perspectiva de a trage cu ochiul in spatele usilor palatului. Nu aveti acces la saloanele rezervate familiei regale insa somptuoasele interioare si galerii cu portrete va vor face vizita foarte interesanta. Chiar si in afara sezonului merita sa admirati palatul din exterior. In orice caz, cel mai interesant lucru de vazut la Palatul Buckingham este ritualul schimbarii garzii. Acesta are loc in fiecare zi la ora 11.30 iar daca vreti sa vedeti ce se intampla trebuie sa ajungeti acolo din timp. The Mall. Program de vizitare: in fiecare zi 09.45-18.30 (Jul-Sept). Taxa de intrare: GBP15.50, adulti; GBP8.75, copii. Tel: +44 (0)20-7766-7300 (credit-card booking). Metrou: St James's Park sau Victoria.

Daca intentionati sa vizitati Londra veti avea nevoie de un loc de cazare. Pentru cea mai completa oferta de cazare la hoteluri de la 1 la 5 stele, insotita de imagini, pareri ale clientilor si fotografii dati click aici.

Pentru inchirierea unui autoturism in Londra va invitam sa utilizati sistemul nostru de rezervari online (situat in partea de sus a acestei pagini) care va cauta online cea mai buna oferta de rent a car in Londra.

Home | Cautare Masini | Resurse | Intrebari frecvente | Termeni si conditii | Link-uri | Harta Site | Contact
© 2010 Rent-A-Car.travel, all rights reserved.